22 Oct. Decathlonul de board games

Pasionaţii de jocuri pot participa pe 22 octombrie, în București, la un eveniment inedit: Decatlonul de board games, organizat în beneficiul HOSPICE Casa Speranţei. Timp de 10 ore, participanţii vor juca zece dintre cele mai populare board games, precum Catan, Dixit, Activity, Saboteur, Jenga, Game of Thrones – Card Game, Carcassonne, HAC Loveletter, Qwirkle, Cards Against Humanity.

Decatlonul se adresează atât împătimiţilor de board games, care pot participa la competiţie pentru marele premiu al decatlonului, trofeul „Iron Brain”, cât şi începătorilor, celor care nu au mai încercat niciodată jocurile de acest tip. Pe toată durata evenimentului, cei prezenţi vor avea la dispoziţie sesiuni de learning, în care li se vor explica regulile jocului şi câteva mişcări de bază. Mai mult, la finalul decatlonului vor avea loc o licitaţie de obiecte geek/fun, o tombolă cu premii şi un afterparty. Gazda evenimentului va fi cunoscutul actor Răzvan Oprea.

Evenimentul se va desfășura pe 22 octombrie în pub-ul bucureştean Have a Cigar (Str. Dianei, nr. 11 – lângă Piaţa Rosetti), începând cu ora 12:00. Biletele de acces pot fi cumpărate online, pe http://haveacigar.pub/decathlon și pe www.ove.ro, la preţul de 40 lei, pentru competiţia oficială, şi 25 lei, pentru zona de casual gaming.

Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru dezvoltarea Centrului socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni, de care vor beneficia copiii care suferă de boli cu prognostic limitat de viață și familiile acestora. Centrul este gândit ca un spațiu în care aceștia să găsească sprijin și alinare, atunci când se confruntă, pe lângă problemele medicale cauzate de boală, cu probleme de natură socială și materială.

Organizatori: Have a cigar, Creative Board Gaming, Zazen / Kraftmark în beneficiul HOSPICE Casa Sperantei

Parteneri: HAC!BD, Music Channel, Radio3Net “Florian Pittis”, Red Goblin, Skullcandy Romania, Rotaract Curtea Veche, 9AM.ro, Kudika.ro, Yuppy.ro, Oveit, Mirrors PR, ZOOT Romania.

 

SHARE IT: